Parcul national Retezat – bijuteria arcului carpatic, are o suprafata de 38138ha. S-a infiintat in 1935 la initiativa prof. Alexandru Borza in prezent avand statutul de arie naturala protejata de interes national si international, recunoscut ca Rezervatie a Biosferei din anul 1979. O suprafaţă de 1932 ha este rezervaţie ştiinţifică.
În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m( Vf. Peleaga 2509m-cel mai inalt din Retezat) şi peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din ţară, si lacul Zanoaga-cel mai adanc lac glaciar din tara. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 specii de plante endemice, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 185 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.
Din 2004parcul devine membru al fundatiei PAN Parks, iar din 2007 este propus ca sit al retelei ecologice europene Natura 2000.
Parcul national Retezat este o lume:
-a peisajelor mirifice;
-a lacurilor presărate printre varfuri semeţe…
-a florilor de colt, a genţianelor, a smirdarului şi a altor mii de plante…
-a caprelor negre căţărate pe stânci…
-a ursului mormăitor, ascuns prin zmeuriş…
-a lupului sfios şi grijuliu cu puii lui…
-a marmotelor gălăgioase şi jucăuşe…
o lume ce freamata de viata!
Parcul Naţional Retezat – un colţ de rai care merită să fie protejat !
De ce merită să fie protejat?
- pentru că este un loc unde natura a avut mai puţin de suferit din cauza intervenţiei oamenilor;
- pentru salbaticia („wild carpathia”) si frumusetea peisajelor;
- pentru puritatea izvoarelor si lacurilor intalnite la tot pasul ( peste 80 lacuri ), pentru aerul curat;
- pentru că aici pot fi găsite 1190 de specii de plante- peste o treime de speciile de plante din România;
- pentru că aici există 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri;
- pentru că multe plante rare sau aflate în pericol, încă mai pot fi admirate în Retezat;
- pentru că animalele îşi găsesc casă bună în pădurile şi jnepenişurile muntelui;
- pentru că există un echilibru între carnivore şi ierbivore, astfel încât în Retezat pot fi văzuţi urşi, lupi şi râşi dar şi capre negre, cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri şi multe alte vieţuitoare ;
- pentru că 185 de specii de păsări trăiesc în Retezat;
Pentru că…trebuie ca şi urmaşii noştri să poată vedea toate acestea !
De ce este Retezatul un loc special?- fiindca…salbaticia si frumusetea peisajelor iti taie respiratia;
- fiindca…aerul si apa nepoluate de pe aceste meleaguri, iti tonifica trupul si mintea;
- fiindcă… are 80 de ochi albaştri – cele 80 de lacuri şi tăuri în care se oglindeşte albastrul cerului;
- fiindcă… cel mai întins lac glaciar din România- lacul Bucura – se găseşte în mijlocul Retezatului;
- fiindcă… şi cel mai adânc lac glaciar din România – lacul Zănoaga – se găseşte tot în Retezat;
- fiindcă… sunt peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri;
- fiindcă… este locul care te provoacă să descifrezi misterul care învăluie vârful Gugu sau să desluşeşti de unde vine “aerul” straniu al Tăului dintre Brazi;
- fiindcă… e ciudat ca în acelaşi masiv să găseşti un relief tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare, dar şi calcare împânzite de chei, peşteri şi avene;
- fiindcă… locul este izvorul multor legende şi poveşti fascinante despre flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci cu milă faţă de cei oropsiţi, zmei înaripaţi şi … dinozauri pitici
Linkuri utile:
–Transport in / din Retezat
https://infovacante.com/2014/05/19/rent-a-car/
–Rezervatia stiintifica Gemenele
http://www.welcometoromania.ro/Retezat/Retezat_Rezervatia_r.htm
–Harta interactiva Parcul national Retezat
http://www.welcometoromania.ro/Retezat/Retezat_Harta_r.htm
–Harta 3D Retezat
http://www.rancaonline.ro/harti/google/retezat.html
–Salvamont Retezat
http://www.carpati.org/salvamont/muntii/retezat-41/
–Informatii Parcul National Retezat
Retezatul in cateva imagini: